* Accidentul a fost provocat de un șofer care nu a acordat prioritate la intrarea pe Oltului *
Accident la intersecția străzilor Argeșului și Oltului din municipiul Galați, în această seară. Trei mașini au fost avariate, iar una dintre ele s-a răsturnat, după o eroare a unuia dintre conducătorii auto. Acesta din urmă pur și simplu nu a acordat prioritate.
,,Din primele cercetări a reieșit că șoferul unui autoturism care circula pe strada Argeșului către strada Oltului nu a acordat prioritate altei mașini, de pe strada Oltului. În urma coliziunii, cea de-a doua mașină a fost răsturnată și a căzut peste un al treilea autoturism, care circula regulamentar. Șoferii nu au consumat alcool”, a precizat Iulian Unguru, de la IPJ Galați.
În urma accidentului a fost rănită ușor o femeie de 51 de ani, pasageră în cea de-a treia mașină. Femeia a fost transportată la Spitalul de Urgență deoarece suferise un traumatism cranian.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: Facebook – Grupul Șoferilor din Galați