Reperul
Eveniment Galati

Accidente pe bandă rulantă, în Galați

stiri galati

Un alt accident rutier a avut loc, în această dimineață pe D.N 24D, între Cuca și Băleni. Patru persoane au fost rănite după ce două mașini s-au ciocnit. La locul accidentului au ajuns o ambulanță SAJ și trei echipaje SMURD, de la Detașamentul de Pompieri Galați și de la Punctul de lucru Tg.Bujor. Au fost preluate toate victimele: un bărbat cu traumatism toraco-abdominal și de membru inferior; un alt bărbat care a suferit o fractură deschisă de antebraț și a fost preluat de echipajul S.A.J. Alte două victime au suferit diverse contuzii și sunt în afara oricărui pericol. Pentru că în cazul tuturor accidentelor petrecute astăzi în județul Galați, ceața, poleiul și neadaptarea vitezei la condițiile meteo au fost factorii principali, polițiștii vin cu sfaturi pentru evitarea acestor situații. ”Adaptați permanent viteza de rulare la condițiile de drum și de trafic! Echipați-vă mașina corespunzător și nu plecați la drum fără anvelope de iarnă, lanțuri și material antiderapant!
– Luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenție deosebită necesită și sistemul de ventilație- dezaburire al parbrizului și lunetei mașinii, elemente care trebuie să funcționeze foarte bine;
– Evitați să acționați brusc frâna și mecanismele de direcție, întrucât puteți derapa foarte ușor! Folosiți, cu precădere, frâna de motor! Pe porțiunile acoperite cu polei nu trebuie să virați și să frânați în același timp! Nu efectuați depășiri riscante!
– Circulați cu o viteză care să nu depășească 30 de kilometri pe oră în localități, sau 50 de kilometri pe oră în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă!

Sursa foto: Grupul Șoferilor din Galați

Postări asemănătoare

Iulian Chiriac (PSD) nu exclude posibilitatea de a pierde fotoliul de președinte al CJ Brăila

Reperul

Şcolile din judeţul Brăila rămân închise şi joi, şi vineri

Reperul

Protest inedit: Acuzat de fals deoarece a găzduit fictiv mii de moldoveni în două camere, supărat că este singurul anchetat din reţea

Maria Vlad Romaniţă