Trei cadre didactice de la Școala gimnazială nr. 7 Galați sunt acuzate de agresiune și bullying. Cei care arată cu degetul către profesori sunt părinții unui copil de clasa a V-a. Procurorii cercetează cadrele didactce pentru purtare abuzivă și neglijență în serviciu.
„Discutăm de cazuri de violență în care doamna dirigintă, neputându-și stăpâni frustrările, i-a aruncat copilului cu pixul în ochi, adică putea să aibă o infirmitate pentru toată viața. În plus, în cursul aceleiași ore l-a și umilit, spunându-i că plânge degeaba. A mai fost agresat de către o doamnă profesor de tehnologie pentru că se jucau la un moment dat copiii între ei, aruncau cu biscuiți și dumneaei și-a înfipt mâinile în părul copilului pentru că nu are voie să se joace cu mâncarea. Am discutat cu doamna director, i-am adus la cunoștință aceste acuzații, iar dumneaei a spus că va lua atitudine. În ultima zi de școală această umilire a continuat – s-a organizat o ședință la care au participat și dumneaei (n.r. profesoara de tehnologie) și cu doamna director și în această ședință, sub privirile părinților și ale colegilor, a fost umilit public baiatul”, a spus Costel Custuriu, părintele elevului.
Directorul Școlii nr.7 a explicat situația din celălalt punct de vedere. „Nu suntem deloc de acord cu violența fizică sau verbală. În acest caz este vorba despre un elev care a creat probleme de când este în școala noastră. La clasa a V-a lucrurile s-au agravat – dovadă stau sancțiunile date de doamna dirigintă – respectiv cele 47 de mustrări pe care le are în catalogul electronic. Faza cu păruitul s-a întâmplat demult, nici părinții, nici copilul nu m-au atenționat. În cazul cu pixul, doamna dirigintă, pe fondul unor stari de stres și de burn out, în momentul în care i-a făcut de mai multe ori observație să nu mai vorbească, să nu îi mai deranjeze, a lovit cu pixul în catedră, de acolo, din greșeală și dintr-o întâmplare a ajuns în băiat. Am încercat mereu și vorbind cu părinții să reglementăm situația, dar, din păcate, nu a fost așa”, a declarat, Monalisa Nica, directorul Școlii nr 7.
„La acest moment se efectuează cercetări privind comiterea mai multor infracțiuni, încadrările fiind: neglijență în serviciu și purtare abuzivă, atât acte de violență fizică, cât și acte de violență verbală. Sunt vizate mai multe persoane, toate fac parte din personalul școlii’‘, a explicat Cătălin Constantinescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Galați vor face, de asemenea, o anchetă.
„A fost depusă o sesizare de către un părinte al unui copil de clasa a V-a care aduce în discuție mai multe aspect legate de 3 cadre didactice din școală, printre care și doamna director. Inspectoratul Școlar va constitui o comisie de analiză, iar această comisie de analiză și cercetare va înainta un raport către consiliul de administrație al ISJ’‘,a precizat Adrian Silivestru, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Galati.
Părinții au decis să îl mute pe băiatul de 12 ani la o altă școală din oraș.
Foto: Părintele copilului