Reperul
Eveniment Galati

Alcoolemie de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru un gălățean aflat la volan

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice.

”În data de 12 august a.c., în jurul orei 11.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iași, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice, au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Frumuşita, un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România, condus de gălăţeanul P.I.în vârstă de 32 de ani. Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că persoana în cauză emană o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condusă la sediul Poliţiei Rutiere Galaţi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de biroul de presă al I.T.P.F.  

Bărbatul a fost dus la Spitalul “Sf. Apostol Andrei” Galaţi pentru recoltarea probelor biologice și stabilirea exactă a alcoolemiei din sânge. Oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Postări asemănătoare

GRAV accident de circulație în apropierea benzinăriei de la Șendreni

Maria Vlad Romaniţă

Accident mortal pe DN 24D, între Cuca și Baleni

Maria Vlad Romaniţă

REZULTATE PROVIZORII ale alegerilor europarlamentare la Galați și Brălia | 11.30

Reperul