În intervalul 7 ianuarie, ora 18:00 – 9 ianuarie, ora 10:00, meteorologii anunță intensificări ale vântului, polei, ninsori moderate cantitativ și viscol.
În cursul nopții de duminică spre luni (7/8 ianuarie) și în prima parte a zilei de luni (8 ianuarie) în jumătatea sudică a Moldovei, în cea estică a Munteniei și în Dobrogea sunt anunțate ploi ce se vor transforma în polei, apoi vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă.
La începutul săptămânii vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20…-18 grade.