Reperul
Economic

Alocaţia de stat este indexată anual cu rata medie a inflaţiei

Alocaţia de stat este indexată anual cu rata medie a inflaţiei. Legea care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care cuantumul alocaţiei de stat este indexat anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei, a fost promulgată, joi.
Această măsură a fost luată în contextul majorării preţurilor pentru toate categoriile de bunuri şi servicii, arată actul normativ.
Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2021, prin care s-a stabilit cuantumul alocaţiei de stat pentru copii începând cu drepturile lunii ianuarie 2022. Documentul prevede indexarea anuală, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei, a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, începând cu drepturile lunii ianuarie 2023.
Din 2022, alocaţia pentru copiii de până la 2 ani a fost stabilită la 600 de lei, iar pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani, la 243 de lei. În cazul minorilor cu handicap, alocaţia este de 600 de lei. Alocaţia de stat li se acordă şi tinerilor de peste 18 ani care sunt elevi de liceu sau şcoală profesională, până la terminarea studiilor, precum şi majorilor cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani.
Adulţii cu handicap beneficiază, de asemenea, de o indemnizaţie compensatorie. Aceasta este de 60 de lei pentru persoanele cu handicap mediu, de 265 de lei pentru persoanele cu handicap accentuat și de 350 de lei pentru persoanele cu handicap grav.

Postări asemănătoare

Cu cât se vor majora alocațiile copiilor din ianuarie

Reperul

Ministrul Energiei anunţă că scumpirile la energie electrică şi gaze pe pieţele internaţionale se vor regăsi și în facturile românilor

Reperul

Combinatul Siderurgic a donat echipamente medicale pentru Spitalul Județean Galați

Reperul