Polițiștii locali din Brăila au desfășurat o acțiune de conștientizare a populației și a agenților economici referitoare la obligațiile ce le revin cu privire la degajarea căilor de acces în imobile și pe trotuare, în dreptul locuinței sau a spațiului comercial. Acțiunea a fost derulată cu 16 polițiști locali, în următoarele zone: Calea Călărașilor (Piața Traian – Barieră – Peco Mol), Șos. Buzăului (Spitalul Județean – Șos. de Centură), Str. Școlilor (str. Pietății – Spitalul nr. 3), str. G.ral Eremia Grigorescu – str. Siretului, B-dul Dorobanților (Catedrala ”Nașterea Domnului” – str. 1 Decembrie 1918 – Abator), B-dul Independenței, B-dul Al.I.Cuza și str. Grivița (între str. G.ral Eremia Grigorescu și Calea Galați).
”Astfel, au fost identificați proprietarii imobilelor proprietate personală, administratorii sau președinții de A.P. sau administratorii spațiilor comerciale (lucrători comerciali) în fața cărora trotuarele nu erau curățate de zăpadă și gheață, aceștia fiind somați, conform prevederilor HCLM 400/2022 ca, în cel mai scurt timp, să ia măsuri în acest sens, altfel urmând a fi sancționați contravențional.
Facem precizarea că, ”neîndepărtarea zăpezii și a gheții de pe trotuare, aflate în fața imobilelor deținute cu orice titlu”, se sancționează, conform art. 10, alin1, lit a, respectiv lit b, din HCLM 400/2022 cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.500 lei. În acest sens, în cursul zilei de 30.01.2023 au fost aplicate 96 de somații – 90 către persoane juridice și 6 către persoane fizice. În urma acțiunii, toate persoanele fizice și juridice somate s-au conformat în vederea degajării spațiilor publice pe care le aveau în responsabilitate.
Tot în cursul zilei de ieri au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8.000 de lei unor persoane surprinse aruncând zăpăda pe carosabil, după ce acesta fusese curățat în prealabil de utilajele de deszăpezire”, informează polițiștii locali brăileni.