Reperul
Economic

Amenzile de circulație cresc din ianuarie 2024

OUG 115/2023 modifică Codul rutier, astfel că un punct-amendă reprezintă de-acum 5% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Până de curând, același Cod rutier stabilea că “un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului”.

Astfel, se reduce valoarea punctului-amendă de la 10% la 5% din salariul minim brut pe țară. Cu toate astea, după ce se va elimina și plafonarea anuală, valoarea punctului-amendă va crește la 165 de lei (5% din 3.300 de lei, cât e salariul minim acum).

Cu toate că e vorba despre o scădere procentuală, valoarea în bani a punctului-amendă va crește, de la 1 ianuarie 2024, la 165 de lei.

Valoarea punctului-amendă a fost plafonat de Guvern prin ordonanțe succesive la valoarea din 2017, respectiv la 145 de lei. Ultima plafonare, valabilă până la finalul anului, a fost stabilită prin OUG nr. 168/2022.

Concret, în funcție de abaterile de la Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi cu următoarele valori:
clasa I: două sau trei puncte-amendă (290 sau 435 de lei);
clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă (580 sau 725 de lei);
clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă (de la 870 la 1.160 de lei);
clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 1.305 la 2.900 de lei);
clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.045 la 14.500 de lei) – se aplică doar persoanelor juridice.

Postări asemănătoare

Se majorează valoarea ajutorului de deces

Reperul

Proiect, la votul decisiv. La vânzarea imobilelor, impozitul se va calcula la nivelul valorii de piață

Reperul

Bugetele pentru programele Rabla Clasic și Rabla Plus, SUPLIMENTATE

Reperul