Reperul
Eveniment

Anchetă la plaja Dunărea

Ca urmare a apariției în spațiul public, în mediul on-line, a unor imagini în care o persoană acuză că ar fi fost agresată de angajații unei societăți de pază, în incinta unui complex de agrement, din municipiul Galați, Compartimentul Relații Publice, din cadrul I.P.J. Galați, este abilitat să comunice următoarele:
La data de 6 august a.c. ora 18.15, polițiștii Secției 3 Poliție Galați au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, de un bărbat, din municipiul Galați, despre faptul că ar fi fost agresat fizic de agenții unei societăți de pază, în incinta unei plaje din localitate.
Polițiștii s-au deplasat imediat la locația indicată, unde au identificat apelantul, un bărbat, de 37 de ani, acesta declarând verbal că, în timp ce se afla în complexul de agrement respectiv, ar fi fost agresat de agenții de pază, întrucât nu avea la vedere brățara de acces.
Persoana în cauză a refuzat, la fața locului, solicitarea unui echipaj al Ambulanței, pentru acordarea de îngrijiri medicale, și a mers cu autoturismul personal la Secția 3 Poliție, unde, în cursul audierii, a afirmat că se simte rău, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj al Ambulanței, ce l-a transportat la spital.
În jurul orei 22.30, bărbatul a revenit la sediul secției de poliție, fiind audiat cu privire la cele sesizate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, iar polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurarilor concrete în care s-a produs incidentul.

Postări asemănătoare

Tânără decedată într-un accident rutier

Maria Vlad Romaniţă

Accident mortal pe Șoseaua de Centură

Maria Vlad Romaniţă

79 de decedați din cauza COVID 19; ultima victimă este de la căminul ”Sf. Spiridon”

Maria Vlad Romaniţă