* Edilul-şef propune, de asemenea, ca beneficiarii să poată rambursa banii în perioade mai lungi, se arată într-un anunţ emis astăzi de Primărie, pe care îl redăm integral mai jos *
„Primăria Galați, partenerul Asociațiilor de proprietari pentru accesarea fondurilor europene
Astăzi a avut loc o întâlnire între reprezentanții Primăriei municipiului Galați și cei ai Asociațiilor de proprietari pentru dezbaterea celor mai importante aspecte legate de posibilitatea atragerii banilor europeni pentru proiecte de reabilitare termică a blocurilor.
Cele mai importante aspecte dezbătute au vizat:
- Prezentarea unui contract prealabil între Asociația de proprietari și Primăria municipiului Galați prin care se arată disponibilitatea cetățenilor pentru implicarea într-un astfel de proiect. În felul acesta nu se vor face cheltuieli inutile pe expertize tehnice la blocuri de locuințe care nu vor intra în proiecte de reabilitare termică pe fonduri europene.
- Propunerea primarului Ionuț Pucheanu ce va fi dezbătută în viitoare ședință de Consiliu Local privind reducerea cuantumului pe care trebuie să îl achite cetățenii care devin beneficiari de la 25% la un procent de 3,5%. Această reducere ar urma să fie valabilă pentru cetățeni care pot face dovada unor venituri echivalente cu salariul minim pe economie.
- Propunerea primarului Ionuț Pucheanu ce va fi dezbătută în viitoare ședință de Consiliu Local privind perioada de recuperare a co-finanțării de la beneficiari, respectiv de la 2 la 5 ani. Asta înseamnă că persoanele care beneficiază de lucrări de reabilitare termică au posibilitatea să eșaloneze pe o perioadă mai lungă de timp cheltuielile cu proiectul.
Reprezentanții Asociațiilor de proprietari s-au arătat încântați de propunerile discutate, iar la finalul ședinței s-au semnat…. .contracte pentru viitoare expertize tehnice în vedere întocmirii dosarelor pentru solicitarea finanțării.
Informații suplimentare privind reabilitarea termică a blocurilor cu bani din fonduri europene
Unitatea Administrativ Teritorială Galați devine astfel partenerul Asociațiilor de Proprietari în acest demers.
60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor sunt rambursate din Fondul European de Dezvoltare regională și de la bugetul de stat iar 40% din totalul acestor cheltuieli este suportat de la bugetul local (15%) și de Asociațiile de Proprietari (25%).
Avantajele reabilitării termice
Municipiul Galaţi a participat la programul pilot de reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, promovând cinci proiecte de reabilitare termică. S-au executat astfel de lucrări la 11 blocuri cu o valoare contractată de 15 milioane de lei. Proiectele de reabilitare termică promovate de Municipiul Galați sunt singurele implementate în cele 6 județe din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est.
Pentru aceste blocuri de locuințe, analiza realizată la finalul implementării proiectelor, a evidențiat o scădere a consumului de energie pentru încălzire cu mai mult de 40% așa cum prevedea obiectivul programului pilot de reabilitare termică. Economia energetică a fost confirmată de noile consumuri înregistrate la blocurile reabilitate.
Apartamentele devin mai călduroase pe perioada sezonului rece și mai răcoroase pe perioada sezonului cald.
Totodată, reabilitarea termică va genera o transformare urbană de amploare din punct de vedere estetic, implicând și modernizarea spațiilor dintre blocuri.
Ce tipuri de lucrări pot fi finanțate?
- izolarea termică a faţadei, înlocuirea ferestrelor, închiderea balcoanelor, izolarea termică a planşeului peste subsol;
- lucrări de reabilitare a sistemului de încălzire (în cazul blocurilor cu centrale de bloc/scară sau a celor racordate la sistemul centralizat);
- instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile;
- înlocuirea corpurilor de iluminat din spaţiile comune cu unele eficiente energetic;
- înlocuirea lifturilor;
- implementarea sistemelor de management a funcţionării consumurilor energetice.
De asemenea, prin proiecte se pot finanţa următoarele tipuri de lucrări, în limita a 15% din costul total al investiţiei:
- înlocuirea circuitelor electrice pe scări şi în subsol;
- construirea/repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei;
- refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
- repararea/refacerea canalelor de ventilaţie din apartamente în scopul menţinerii/realizării ventilării naturale a spaţiilor ocupate;
- repararea trotuarelor în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura blocului de locuinţe;
- repararea/înlocuirea instalaţiei de apă şi/sau a colectoarelor de canalizare menajeră şi/sau pluvială din subsolul blocului de locuinţe;
- măsuri de reparaţii/consolidare a clădirii (acestea nu vizează intervenţii anterioare neautorizate);
- crearea / adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi (rampe de acces).
Pentru ce clădiri se poate solicita finanţare?
Asociaţiile de proprietari pot solicita accesarea de fonduri nerambursabile pentru blocuri care îndeplinesc următoarele condiţii:
- Sunt construite în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950-1990;
- Au regim de înălţime deminim P+2;
- Nu au mai beneficiat de finanţare publică în ultimii cinci ani pentru acelaşi tip de lucrări;
- Nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare.
Important: Nu se poate obţine finanţare pentru aceste lucrări doar pentru o singură scară de bloc, ci numai pentru întregul bloc.
Primăria municipiului Galați a semnat contracte de finanțare pentru alte două blocuri de locuințe, respectiv G1 și G8 din Micro 18, pentru creșterea performanțelor energetice.
Luna aceasta urmează să fie depuse cererile de finanţare pentru blocurile D din Micro 13B şi PR3A din Micro 21. De asemenea se elaborează documentația tehnică pentru blocurile: D, CD1, CD2, CD3, CD4, SD9C, E7, E8, C21 şi C22.
Sunt în procedură de licitație publică serviciile de realizare a documentației tehnice aferente creșterii performanței energetice a blocurilor G2, G3, C5c, CL3, PR6 și C4.”
Primăria Municipiului Galaţi