Reperul
Social

Apa raționalizată la Smârdan

De ieri, societatea de distribuție a apei ”Apă Canal” a anunțat că în localitatea Smârdan se va da apă raționalizat, o zi o partea a satului, o zi altă parte a satului, alternativ. ”Această măsură s-a luat în contextul în care pe lângă măsurile de protecție împotriva COVID care au generat creșterea consumului de apă în ultimele două săptămâni,  constatăm o creștere masivă a consumului de apă în scop agricol”, a explicat Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al societății Apă Canal Galați. Oameni afectați de acesată restricție spun că, și dacă nu ar fi fost pandemia de COVID 19, dar era secetă, apa tot cu rația se dădea. Așa au pățit și în alți ani. Acum localnicii se descurcă destul de greu, își fac provizii de apă de pe o zi pe alta. ”Sunt nevoită să opresc câteva bidoane  cu apă, ca să am pentru mâncare și pentru alte treburi. Trebuie sa fim precauți dinainte, atunci când avem nevoie să rezolvăm probleme în familie trebuie să fim foarte  precauți cu apa, altfel riscăm să nu aveam apă să bem. Nu de la udatul grădinilor nu este apă. Asta pentru că la noi lumea mai are fântâni și de acolo udă cât au în curte. Și chiar dacă unii o mai fac până la urmă, ei plătesc apa, pot să facă ce vor cu ea“, susținea un localnic. Costică Stroea, primarul comunei Smârdan, spune că rețeaua de alimentare cu apă este realizată să acopere 7000 de persoane și acum în sat sunt 5800. Spune că raționalizarea apei este cauzată de faptul că unii își udă roșiile și grădinile în defavoarea celor care nu au nici cu ce să gătească. Admite însă că seceta și creșterea consumului de apă pe seama COVID 19 este o parte a problemei.

Postări asemănătoare

Cursuri de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți

Reperul

Controale la centrele de permanență

Maria Vlad Romaniţă

Parteneriat între Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați

Reperul