Un bărbat, de 36 de ani, din Brăila, a reclamat la Poliție că în timp ce era la semafor mai mulți indivizi au coborât dintr-o mașină și i-au lovit autoturismul cu bâtele. În încercarea de a scăpa, bărbatul de 36 de ani a lovit autovehiculul din fața și din spatele său, eveniment din care au rezultat doar pagube materiale.
„La nivelul Poliției Municipiului Brăila continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, identificarea tuturor persoanelor implicate indicate de persoana vătămată și luarea măsurilor legale ce se impun într-un dosar penal penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice”, informează IPJ Brăila.