Reperul
Administratie Galati

Autobuzele destinate exclusiv elevilor au început să circule de astăzi

Autobuzele destinate doar transportului elevilor circulă în fiecare dimineață în Galați, pe trei trasee. Mulți au auzit de existența acestor linii destinate pentru ei de pe internet, din anunțurile autorităților.

”Este bine că avem aceste autobuze doar pentru noi deoarece în  autobuzele obișnuite era foarte aglomerat, mai ales dimineata. Nu puteai să stai,  erau oamenii lipiți unul de altul”, a spua o liceeană care s-a numărat printre primii benedficiari ai traseelor pentru elevi. Și alți călători cred că existența unor trasee pentru elevi va limita aglomerația de la primele ore din mijloacele de transport în comun.

”Tot timpul este aglomerație. Este bine că au pus aceste autobuze, îi protejează pe copii”, era de părere  o gălățeancă. ,,De  astăzi dimineață sunt trei linii de autobuz dedicate exclusiv transportului de elevi, astfel încât aceștia să ajungă în siguranță la școală si să evite aglomerația, mai ales în contextul pandemiei”, a precizat Ovidiu Matache, purtător de cuvânt la Primăria Galați.

Primele autobuze de transport școlar pleacă din stațiile capăt de linie, tur -retur, la ora 06.45, 06.50,  7.00 dimineața, fiind urmate de altele care pleacă la 7.10 respectiv la 07.20. Acestea circulă doar dimineața deoarece la ieșirea elevilor de la cursuri aglomerația nu este la fel de mare.

Postări asemănătoare

Certificatele de urbanism în municipiul Brăila se pot obține on-line începând de astăzi

Reperul

Secție de cardiologie intervențională la Galați

Reperul

Se închide circulația pe strada Brăilei!

Reperul