Competențele la Bacalaureat 2021 se vor echivala cu mediile din anii de studiu pentru al doilea an consecutiv, potrivit unei ordonanțe de guvern, adoptată miercuri.
La examenul național de bacalaureat din 2021, se echivalează următoarele probe de evaluare a competențelor:
- proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
- proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
- proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
- proba de evaluare a competenţelor digitale.
Potrivit informărilor, Ministerul Educației urmează să emită ordinul de aprobare a metodologiei de punere în aplicare a acestei măsuri în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgenţă.
În 2020, media aritmetică a celor 4 ani de liceu a mediilor de la limba și literatura română a devenit calificativ la proba orală de la Bac 2020. Astfel, elevii:
– cu media între 5 și 6,99 au fost considerați „utilizatori medii”;
– cu media între 7 și 8,49 au primit calificativ „utilizator avansat”
– cu media între 8,50 și 10 au primit calificativul „utilizator experimentat”.
Totodată, calificativele pentru competențele în limbă străină au fost calculate astfel:
– nivel A1- pentru media cuprinsă între 5 și 5.99
– nivel A2 -pentru media cuprinsă între 6 și 6,99
– nivel B1- pentru media cuprinsă între 7 -8,49
– nivel B2 – pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.
situs toto situs toto toto togel situs toto situs togel rtp slot toto slot toto togel slot online toto slot bento4d togel bento4d login