Reperul
Eveniment

Brăila a raportat primul pacient vindecat de COVID 19

stiri galati

255 de persoane sunt în carantină și aproape 3000 în autoizolare

La nivelul județului Brăila, conform raportării Direcției de Sănătate Publică, astăzi 30.03.2020, în izolare voluntară la domiciliu sunt 2946 persoane, 255 de persoane se află în carantină și alte 646 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile. De asemenea, 36 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată, iar un caz de COVID- 19 a fost vindecat.     Polițiștii brăileni continuă să acționeze în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică.  Astel, în acest weekend au fost executate peste 270 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină în cazul a 2.095 de persoane, în 1.468 de locații și au fost supuse controalelor peste 300 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității.       În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 566 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei și au fost întocmite 2 dosare penale pentru comiterea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 443 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate din Ordonanța Militara nr. 3/2020. De asemenea, polițiștii au depistat până acum 7 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, acestea fiind sancționate contravențional cu amendă, în valoare totală de 23.000 de lei, și au fost conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.     Totodată, precizăm faptul că, de la debutul epidemiei, polițiștii au aplicat 1.035 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.000.000 de lei.

Postări asemănătoare

Fast food închis | Invazie de gândaci

Maria Vlad Romaniţă

DJ 211B Bărăganu – Victoria – Mihai Bravu închis din cauza depunerilor de zăpadă

Reperul

Emisiunea “Testează! Tratează! Învinge Hepatita C!”, dedicată pacienților din județul Brăila, miercuri, la ora 19.00, la Realitatea TV Galați – Brăila

Reperul