Reperul
Braila Eveniment

Brăilean prins în timp ce cultiva cannabis în propria locuință

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, au făcut o percheziție la imobilul unui brăilean bănuit de deținerea unei culturi de cannabis indoor.

În urma percheziției efectuate pe raza municipiului Brăila, de la domiciliul  bărbatului, în vârsta de 29 ani, au fost ridicate 13 plante de cannabis, aparatura necesară creșterii plantelor de cannabis și un telefon mobil. În urma administrării probatoriului și audierilor desfășurate în cursul acestei zile, persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal și este cercetată în continuare, în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc. Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Operațiuni Speciale Brăila.

Postări asemănătoare

Pesta porcină se extinde în județul Galați

Prinși, în direct, la furat vite

Maria Vlad Romaniţă

(VIDEO) Secția mobilă ATI a ajuns la Spitalul de Urgență Galați

Maria Vlad Romaniţă