Pe 30 octombrie, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Însurăței, Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare patru percheziții domiciliare, pe raza localității Berteștii de Jos, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
„În noaptea de 22 spre 23 octombrie, persoane necunoscute ar fi incendiat un imobil din extravilanul localității Berteștii de Jos, acesta aparținând unui bărbat, în vârstă de 75 de ani”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, la două imobile ce aparțin unui bărbat de 34 de ani au fost identificate trei cartușe, un prostovol, șapte plase de pescuit multifilament, două plase de pescuit monofilament și 35 de pachete de țigarete care nu erau marcate.
Bărbatul de 34 de ani și un tânăr, în vârstă de 26 de ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere și complicitate la distrugere prin incendiere.
Pe 31 octombrie, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus măsura arestării preventive a celor doi bărbați.
Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Tulcea.