Proiectul noului spital la Tecuci va începe să prindă formă anul viitor. Prezent la Reperul TV, Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, a declarat că până la jumătatea anul 2023 se va turna fundația noii unități spitalicești care va deservi atât Tecuciul, cât și comunele și satele din nordul județului Galați.
”Vreau să-mi țin promisiunea, în primul rând față de tecuceni, pentru care am o responsabilitate majoră și nu vreau să-i dezamăgesc, și în luna decembrie când va fi ședință de Consiliu Județean vreau să se aprobe indicatorii tehnico-economici pentru Spitalul de la Tecuci. Astfel, în ianuarie, vreau să demarăm procedurile de achiziție. Dorința mea este ca în 2023 să începem lucrările la construcția clădirii unui spital nou la Tecuci”, a precizat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, la Reperul TV.
Acesta a mai adăugat că de la preluarea Spitalului Municipal ”Anton Cincu” de la administrația tecuceană la Consiliul Județean s-au investit sume considerabile în aparatură și reabilitarea unității medicale.
”Am întrebat managerul Spitalului de la Tecuci care este suma totală investită de Primăria Tecuci din 2008 până în 2022 și care este valoarea investită de Consiliul Județean până în momentul de față, adică de câteva luni, de când l-am preluat. Din 2008 și până în 2022 era vorba de 5.300 000 lei. Proiectul pe care l-a făcut Consiliul Județean pentru Spitalul Tecuci este de 13. 000 000 lei, din fondurile proprii – 4.000 000 lei. Mai avem acum încă un proiect care depășește 14. 000 000 lei. Ne ducem la peste 30.000 000 lei pentru investiții în spital, în doar câteva luni”, a declarat la Reperul TV Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Urmăriți emisiunea completă https://fb.watch/h6P52RY9wu/