Cațelul împușcat cu alice, la Tg. Bujor a fost stabilizat de medicii clinicii veterinare. Patrupedul a fost operat, iar acum beneficiază de îngrijirea specialiștilor, după ce reprezentanții Asociației de protecție a animalelor ”Help Labuș” s-a implicat. Radiografia arată cel mai clar suferința prin care a trecut animalul. Zeci de alice i-au străpuns gura animalului și i-au sfâșiat oasele, limba și buza. ”Câinele a ajuns într-o stare foarte gravă, deshidratat, infectat, foarte grav. A necesitat câteva zile de pregătire anteoperatorie, după care a avut loc actul chirurgical. Prezenta fractură de mandibulă. Nu am mai văzut niciun astfel de caz, de o așa cruzime. Nu am reușit să număr alicelor, dar sunt foarte multe. Șansele sunt destul de mari de supraviețuire, dar urmeaă o perioadă foarte grea, de cel puțin două luni de zile, pentru că riscă să se infecteze. Fiind o zonă contaminată, cățelul mănâncă, necesită tratament susținut cu antibiotic. Va fi greu. Pe lângă partea osoasă, a avut afecțiuni și ale țesuturilor moi, limba, obrazul, a dispărtut și o bucată din buză, dar i-am refăcut-o chirurgical. Am repoziționat toate bucățile de os cu un implant extern și, practic, am refăcut fizionomia mandibulei”, a spus dr. Silvia Ftene, medicul veterinar care a tratat animalul. Acum acesta are șanse la o viață normală , manâncă și bea singur și, dacă nu mai apare o nouă infecție, în câteva luni se va face bine.