Reperul
Eveniment Galati

Câini comunitari aruncați la gunoi

Polițiștii gălățeni au declanșat o anchetă, după ce reprezentanții unei asociații de protecție a animalelor au făcut publice imagini cu căței băgați în saci și aruncați la o groapă de gunoi. 

”În urma apariției în spațiul public, pe un site de socializare, pe pagina Asociației „Help Lăbuș”, a unor imagini în care apar mai mulți câini comunitari, care ar fi fost băgați în saci de rafie, precum și a altora care s-ar afla într-un spațiu amenajat pentru depozitarea gunoiului din zona unei mănăstiri din localitatea Tudor Vladimirescu, fiind precizat faptul că aceștia ar fi fost supuși unor rele tratamente, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Biroul pentru Protecția Animalelor s-au autosesizat  cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au comis aceste fapte, pentru identificarea autorilor și pentru administrarea probatoriului necesar în vederea tragerii la răspundere conform legii”, informează I.P.J. Galați.

Sursa foto: Facebook/ Help Lăbuș

Postări asemănătoare

A fost prinsă șoferița care a lovit o elevă pe Oțelarilor și a fugit

Maria Vlad Romaniţă

Armă fără acte, găsită la percheziții

Maria Vlad Romaniţă

(VIDEO) Arme de vânătoare ascunse sub pat

Maria Vlad Romaniţă