Indivizi necunoscuți au intrat în casa primarului din comuna brăileană Bordei Verde când acesta nu era acasă. Abia când edilul s-a întors a descoperit că locuința îi fusese răscolită și, se pare, lipseau niște bani.
„La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au fost sesizați de către o femeie de 49 de ani, din comuna Bordei Verde, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în casa unui bărbat din localitate, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și sunt continuate cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, informează IPJ Brăila.