În luna iunie, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că a început evaluarea dosarelor de finanțare depuse în cadrul ediției 2021 a programului ce permite obținerea de bani de la stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice, respectiv Casa Verde Fotovoltaice, și a publicat o primă listă a dosarelor aprobate. De atunci, AFM a publicat mai multe liste cu dosarele aprobate în ediția din 2021. Astfel, pe listele apărute în ultima vreme se regăsesc peste 3.000 de cereri de finanțare acceptate, ceea ce duce numărul total de până acum al acestora la peste 8.500. Ediția din 2021 a fost marcată de un întreg scandal, după ce, în decembrie, din cauza unor probleme tehnice apărute la aplicație, înscrierile au fost suspendate în mai multe rânduri chiar în ziua lansării.
Listele publicate până acum de AFM pot fi consultate aici.
postarea anterioară
postarea următoare
Reperul
Reperul este prima platforma online de stiri care iti aduce in prim plan Realitatea din Galati si Braila.