Pas decisiv pentru obtinerea de fonduri de la Comisia Europeană pentru miile de familii din județul Galați, grav afectate de inundații. După ce Dan Nica,...
Asociația Tehnopol Galați anunță că este partener în proiectul Soluții inteligente și inovatoare pentru zonele rurale verzi și curate din Bazinul Mării Negre. Denumire proiect:...
Investiția a fost aprobată astăzi de către Consiliul Județean Galați, iar proiectul va fi depus spre finanțare pe fonduri europene. „Este o investiție pentru viitor,...
Galațiul a semnat primul contract cu fonduri europene în cadrul Programului de Tranziție Justă. Este vorba de un contract de aproape 53 de milioane de...
Discuțiile privind alinierea salariului minim la venitul minim european sunt din ce în ce mai des discutate în Parlamentul European. Una dintre vocile puternice care...
Protejarea industriei oțelului a fost, din nou, un subiect pe ordinea de zi de astăzi a Parlamentului European. Dan Nica, șeful delegației române în grupul...
Dan Nica, șeful delegației române în grupul europarlamentar al Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D), a solicitat ferm celor doi vicepreședinti ai Comisiei Europene:...
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, un proiect de lege care înăsprește regulile privind jocurile de noroc în România, principala prevedere...
Asociația Tehnopol Galați își continuă și anul acesta misiunea de a atrage fonduri europene în domenii diverse, cu scopul de a dezvolta comunitatea. Prezent în...
Fonduri europene nerambursabile pentru microîntreprinderile din judeţul Galaţi, care pot accesa între 20.000 şi 200.000 de euro prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Ghidul solicitantului şi...
Folosim cookies ca sa ne asiguram ca iti oferim cea mai buna experienta pe website-ul nostru. Daca vei continua sa folosesti acest website inseamna ca esti de acord. Citește mai multACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.