* Incendiul, provocat de un scurtcircuit, a fost stins de pompierii brăileni după trei ore *
Cinci gospodării au fost afectate de un incediu puternic, ce a pornit de la un scurtcircuit. Totul s-a petrecut aseară, în cartierul brăilean Chercea. Alarma s-a dat în jurul orei 20:40, când flăcări puternice au cuprins acoperișul unei case de pe strada Alexandru Vlahuță, incendiul propagându-se rapid și la casele învecinate.
Pompierii au sosit la fața locului cu cinci autospeciale și au reușit să localizeze flăcările, însă au ars 210 mp acoperiș de la 4 case și asteriala de lemn de la o magazie aparținând celei de-a cincea gospodării. Au fost, de asemenea, afectate bunurile aflate în interiorul imobilelor respective.
La fața locului au sosit și o autospecială SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. Personalul medical a oferit asistentă pentru șase persoane care au suferit atacuri de panică: Două dintre ele au fost transportate la spital, fiind intoxicate și cu fum.
Incendiul a fost lichidat după trei ore.