Reperul
Social

CJAS în control. Probleme la centrul de permanență de la Cavadinești

Acțiunea de control a centrelor de permanență înființate în județul Galați a continuat și în luna februarie. Astfel, în data de 19.02.2021, angajați ai CAS și DSP Galați au verificat asigurarea continuității asistenței medicale primare în regim de gardă la 3 centre.

Au fost vertificate doar centre de permanență din mediul rural, respectiv Cavadinești, Bălăbănești și Corod. Dacă la centrele din comunele Corod și Bălăbănești s-a constatat faptul că asistența medicală era asigurată, nu același lucru se poate afirma și în cazul celui de la Cavadinești. La acest centru, medicul nu era prezent la gardă, iar asistentul prezent nu era același cu cel din graficul de gărzi comunicat către coordonator. Prin urmare, absența medicului va fi sancționată conform prevederilor legale. În plus, CAS Galați nu îi va plăti sumă reprezentând contravaloarea orelor de gardă ce trebuiau efectuate.

Același centru a fost verificat și la controlul precedent, în luna decembrie 2020. Nici la acel moment nu era asigurată continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă, fiind constatată absența unui alt medic.

Directorul General al Casei de Sănătate Galați, George Toderașc, afirmă că: “având în vedere constatările ultimelor două controale, o concluzie ce poate fi trasă în momentul de față este aceea că centrele cu deficiențe de funcționare rămân în continuare o pată în ceea ce privește prezența medicilor. Pentru a stabili direcțiile viitoare de acțiune, voi avea o intrevedere cu reprezentantul comunității locale și medicul coordonator.

Este dezamagitoare atitudinea medicului de familie care trebuia să asigure continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă la Centrul de permanență din comuna Cavadinești, cu atât mai mult cu cât și la deplasarea pe care am efectuat-o personal la toate centrele din afara municipiului, cu o săptămână înainte, acest centru a fost în neregulă. Nu susțin ideea finanțării unor servicii medicale doar pe hartie și, în calitate de reprezentant al Casei de Asigurări de Sănătate Galați, nu sunt de accord să îngăduim aceste practici.

Totodată, profit de ocazie și doresc să subliniez aprecierea efortului personalului medical care, în această perioadă dificilă pentru întreaga populație, se află în prima linie în lupta cu noul Coronavirus și medicilor de familie care au ales să se implice în ceea ce înseamnă monitorizarea persoanelor izolate ca urmare a infectării cu virusul SARS-Cov2, existând medici care desfășoară această activitate fără să solicite contravaloarea serviciului efectuat. Mulțumiri și aprecieri merită și personalul medical care a răspuns afirmativ și a făcut posibilă demararea la Galați a etapei a doua a campaniei de vaccinare.

Postări asemănătoare

De astăzi pot fi depuse cererile pentru lemne de foc

Reperul

Două decese și 137 de noi infectări cu noul coronavirus

Maria Vlad Romaniţă

Terapia Veeda și terapia ROI, aduse în România de Art Therapy Center Galați

Reperul