Reperul
Eveniment

CNAIR: Infiltrațiile la Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila nu-i afectează structura și nu pun în pericol finalizarea lucrărilor

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis că apariţia recentă a infiltraţiilor la blocurile de ancoraj de la Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila nu afectează structura acestuia şi nici nu pun, în viitor, în pericol siguranţa circulaţiei. Instituția mai arată că situația nu a fost prevăzută și că atât CNAIR cât şi constructorul o tratează cu prioritate.

„CNAIR a solicitat o expertiză tehnică (finalizată în data de 25 mai 2021) şi o intervenţie de urgenţă în vederea remedierii acestor efecte, precum şi o monitorizare strictă şi permanentă a lucrărilor efectuate la blocurile de ancoraj pe întreaga perioadă de execuţie. Pentru buna exploatare a podului şi corecta monitorizare a acestuia sunt iniţiate unele acţiuni pentru formarea unui grup de specialişti care vor administra acest obiectiv de investiţii. Mai subliniem că, în vederea evitării apariţiei unor consecinţe asupra capacităţii structurale a blocurilor de ancoraj, antreprenorul a început lucrările de etanşare a rosturilor. Aceste lucrări se realizează în baza unei proceduri tehnice de execuţie aprobate de inginer. Construcția podului este monitorizată și în ipoteza în care, după finalizarea acestei etape de supraveghere, se constată apariția altor degradări sau infiltrații, Antreprenorul va fi notificat în vederea extinderii perioadei de garanție a lucrărilor aferente acestui obiectiv de investiții”, se precizeză în comunicatul transmis de CNAIR.

Postări asemănătoare

Un traficant de droguri şi un cetăţean moldovean, prinşi când încercau să treacă ilegal frontiera

Maria Vlad Romaniţă

Pestă porcină africană la Galați. 135 de porci au fost sacrificați doar azi

Maria Vlad Romaniţă

CJ Brăila a lansat PLATFORMA ONLINE INTERACTIVĂ

Reperul