* Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore *
Un tânăr de 20 de ani din Galați s-a urcat la volanul unei mașini deși nu are permis de conducere și, în timp ce circula prin oraș, a lovit o altă mașină și a fugit de la locul accidentului.
„Polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că, pe Bulevardul Dunărea din localitate, a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă, conducătorul auto vinovat de producerea acestuia părăsind locul faptei. Din primele verificări, polițiștii au constatat că autoturismul în cauză a circulat dinspre Bulevardul Galați către strada Victor Vâlcovici și, neadaptând viteza la condițiile carosabilului acoperit cu zăpadă, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, tânărul de 27 ani, aflat la volanul acestuia din urmă a fost rănit, dar nu a necesitat internare. La scurt timp după producerea accidentului, polițiștii l-au identificat pe șoferul fugar, în persoana unui tânăr de 20 ani, din municipiul Galați, verificările cu privire la acesta relevând că nu este posesor de permis auto”, a comunicat IPJ Galați.
Tânărul vinovat s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului.
Tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și urma ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.