Reperul
Social

Consultațiile medicale pentru bolnavii de COVID-19, acordate și celor neasigurați

Toate persoanele care au simptome sau au fost diagnosticate cu COVID-19 beneficiază de consultații medicale de specialitate, indiferent dacă sunt sau nu asigurate la sănătate.

Potrivit HG 696/2021, ce stabilește pachetele de servicii medicale valabile pentru perioada 2021-2022, până la finalul lunii în care încetează starea de alertă declarată potrivit legii, în contextul epidemiei cu virusul SARS-CoV-2, se aplică o serie de reguli speciale atunci când vine vorba despre furnizarea de servicii medicale.

„Pacienții simptomatici, pentru manifestări clinice sugestive pentru COVID-19, beneficiază de consultații, inclusiv consultații la distanță ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, care pot fi acordate de medicii de familie și de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic, cu încadrarea în numărul maxim de 5 consultații/oră”, prevede HG 696/2021 .

De asemenea, același act normativ stabilește că de aceste consultații beneficiază toate persoanele aflate pe teritoriul României, nu doar cetățenii români.

Legislația stabilește că aceste consultații, inclusiv cele la distanță, sunt asimilate “consultațiilor din pachetul de servicii de bază acordate la cabinet pentru afecțiuni acute, subacute și acutizări ale unor afecțiuni cronice”.

Astfel, atât timp cât e decretată stare de alertă, serviciile medicale și medicamentele necesare pentru tratarea pacienților diagnosticați cu COVID-19 și a complicațiilor acestora, indiferent dacă vorbim despre persoane asigurate ori neasigurate, inclusiv persoane de alte naționalități ce se află pe teritoriul României, sunt gratuite pentru toți cei care le primesc, costurile fiind suportate de la bugetul de stat.

situs toto situs toto togel toto togel situs toto situs togel rtp slot toto slot toto togel slot online toto slot bento4d togel bento4d login situs slot toto togel data macau toto slot

Postări asemănătoare

Galați | Scara blocului transformată în suport pentru artă tradițională

Maria Vlad Romaniţă

Profesorii seniori ai Universității ”Dunărea de Jos” au fost premiați

Reperul

172 de cazuri de gripă într-o săptămână, în județul Galați

Reperul
slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/
marketfather.org marketcerutu.org slot gacor situs toto situs togel situs toto prediksi hk
rimbatoto situs togel situs togel rimbatoto rimbatoto toto slot situs slot situs togel situs slot
slot gacor slot gacor bandar togel syair cambodia bandar togel rtp slot data macau situs toto slot gacor situs toto slot gacor slot gacor
lattemelive.coffee tiffindivine.org slot gacor slot gacor slot gacor toto slot
prediksi hk jualbet jualbet jualbet jualbet jualbet situs toto
bento4d rtp slot gacor bento4d situs toto bento4d data pengeluaran hk