Reperul
Politic

Contre politice între consilierii județeni PSD și PNL

Dacă la nivel central alianța politică între PNL și PSD funcționează, la nivel local mocnește un conflict în Consiliul Județean Galați, între consilierii liberali și cei social-democrați. PSD e foc și pară după ce liberalii au refuzat să participe la ultimele trei ședințe când ar fi trebuit să se voteze proiectul privind exproprierile de pe Șoseaua de centură a Galațiului. Liderul liberalilor gălățeni, deputatul George Stângă, a explicat la Reperul TV care este motivul absenteismului de la ședințele Legislativului gălățean.

”Noi avem Hotărâre din 2017 care aprobă declanșarea procedurii de expropriere. În anul 2019 a fost semnat contractul cu constructorul care urma să elaboreze proiectul tehnic și să treacă la partea de execuție a lucrării. În anul 2020, a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru centura ocolitoare a municipiului Galați, care avea termen de execuție 24 de luni. Aceste 24 de luni, cel mai probabil, s-au epuizat în aprilie sau mai, anul acesta. Deci, procedura aceasta de expropriere trebuia făcută din 2019 sau în 2020, nicidecum în ziua de azi. (…) Motivul acestor ”întârzieri” este atitudinea pe care o are domnul Fotea față de echipa PNL din cadrul Consiliului Județean. Dumnealui nu a înțeles încă, deși este președintele CJ din anul 2016, că trebuie să fii președintele tuturor. Odată ce ești ales, trebuie să fii președintele tuturor și trebuie să-i tratezi pe toți cu aceeași unitate de măsură”, a declarat George Stângă, președintele PNL Galați. 

Conflictul din Consiliul Județean, între PSD și PNL, se pare că are rădăcini adânci. Mărul discordiei este reprezentat de un împrumut al municipalității tecucene.

”Domnul Fotea este și președintele PSD Tecuci și din această postură a blocat bugetul municipiului Tecuci în anul 2021. În anul 2022, deja terminăm luna mai și municipiul Tecuci  este singurul din România care nu are bugetul aprobat, încă. Bugetul este votat cu amendamente din partea PSD, amendamente declarate ilegale de către Agenția Fiscală a Județului Galați și de către Prefectura Județului Galați. Ceea ce urmează va fi foarte grav pentru Tecuci și pentru tecuceni.  Cel mai probabil, de la începutul lunii iunie angajații din aparatul propriu sau din subordinea Consiliului Local nu-și vor mai primi salariile, nu vom mai avea bani pentru iluminatul public, salubritate și, cel mai grav, nu vom mai avea bani pentru persoanele cu dizabilități.” (…)

Amendamentele care au fost declarate ilegale de către ANAF și Prefectura Galați fac referire la anularea unui împrumut care a fost făcut de către PSD, pe vremea primarului PSD al municipiului Tecuci, Cătălin Hurdubae. La vremea respectiva, actualul primar, Lucian Costin, contesta în cadrul Consiliului local oportunitatea unui astfel de împrumut. Astăzi, lucrurile se văd altfel.

”Începutul mandatului domnului primar ( n.r. Lucian Costin) a prins procedura nefinalizată, s-au semnat contractele aferente acestei investiții pentru că tot acest împrumut se ducea în asfaltări.(…) Au fost trași bani pentru că lucrările au început pe acest împrumut și ceea ce-și dorește să facă PSD împreună cu domnul Fotea este să anuleze acest împrumut și să blocheze dezvoltarea Tecuciului și îmbunătățirea condițiilor de trai în municipiul Tecuci”, a mai declarat la Reperul TV, George Stângă.

Postări asemănătoare

A.Popa (PNL Brăila): ”Peste 70% din angajații CJ sunt membri de partid”

Reperul

A fost rupt contractul pentru construirea centurii Tecuciului

Fost candidat PSD la Primăria Șuțești, condamnat definitiv pentru proxenetism

Reperul