Reperul
Administratie Galati

Contrele PSD – PNL, episodul Tecuci

Neînțelegerile dintre PNL și PSD se manifestă virulent și la Tecuci. În acest caz, motivul îl constituie un împrumut pe care actuala administrație condusă de primarul PNL, Lucian Costin, vrea să îl opereze, însă consilierii PSD se opun. Discuțiile pe baza acestui împrumut, în valoare de 6 milioane de euro, mocnesc încă de acum doi ani, când fosta administrație, condusă atunci de primarul PSD, Cătălin Hurdubae, a aprobat printr-o Hotărâre de Consiliu Local crearea creditului. Atunci, Lucian Costin, președintele PNL Tecuci, s-a opus împrumutului. Prezent în studioul Reperul TV, Costin, acum primar al municipiului Tecuci a explicat ce l-a făcut să conteste împrumutul și, mai ales, de ce a anulat licitația pentru începerea lucrărilor, făcută în timpul administrației Hurdubae.     

”Am fost împotriva acestui împrumut pentru că s-a făcut pe repede înainte, în 2020, înainte de a-și termina mandatul fostul primar și a ridicat foarte mari suspiciuni, suspiciuni care s-au confirmat. După ce am ajuns la Primărie, am anulat o licitație pe un număr semnificativ de străzi, iar în momentul în care am refăcut această licitație, surpriză mare: economie de un milion de euro! La trei, patru luni după aceea, când prețurile crescuseră în toată țara, am refăcut licitația corect, transparent, pe principiul prețul cel mai mic câștigă, nu pe alte criterii cum am găsit licitația precedentă. A câștigat o altă societate comercială cu un milion de euro mai puțin față de ce am găsit. Se ridică foarte mari semne de întrebare. Faptul că a fost la mijloc o șmecherie a fostei administrații, evident că se dorea ca lucrurile să se întâmple pe repede înainte. Nu i-am lăsat să facă această șmecherie”, a declarat la Reperul TV, Lucian Costin, primarul municipiului Tecuci.

Acum, Lucian Costin a fost cel care a propus operaționalizarea acestui împrumut pentru lucrări de asfaltare a străzilor din Tecuci, însă, de această dată, consilierii locali PSD sunt cei care se opun. Acest scandal a condus la faptul că Tecuciul nu are nici până la această dată bugetul aprobat.

”Le-am explicat consilierilor locali, dar, din păcate, aceștia sunt sub coordonarea domnului Fotea, președintele interimar al PSD Tecuci, care nu face altceva decât să țină Tecuciul cu capul la fund, ca nu cumva să se dezvolte orașul Tecuci pe o administrație liberală. Au avut patru ani la dispoziție să demonstreze că sunt buni, dar, din păcate, la momentul adevărului, al judecății cetățenilor, aceștia nu au mai vrut PSD și au vrut alt primar. Acum ce facem, îi pedepsim pe tecuceni pentru că și-au ales alt primar?  (…) Săptămâna trecută am văzut un sondaj în care 93% din repondenți sunt de acord cu acest împrumut, să se asfalteze aceste străzi pentru că nu mai suportă oamenii praful. Nu este normal ca în 2022 să îți duci copiii cu cizme din cauciuc la școală, iar oamenii nu mai sunt interesați de unde vin banii. Vor asfalt. (…) Dacă 20%, 30% spuneau că sunt de acord și restul că nu sunt de acord, atunci spuneam: este o problemă, dar când 93% spun: luați împrumutul și asfaltați străzile… Păi ce facem, nu mai asfaltăm străzile, nu mai dezvoltăm orașul?”, a spus la Reperul TV, Lucian Costin, primarul municipiului Tecuci. 

Postări asemănătoare

Ionuț Mocanu: Sunt ţări de unde firmele caută să plece din cauza taxelor mari, aici am putea profita

Sorin Rugină

Amendă de peste 25.000 lei de la Rutieră pentru un drum prost reparat

Maria Vlad Romaniţă

Fără autovehicule în weekend în Parcul Monument pe durata sezonului estival

Reperul