Reperul
Eveniment Galati

Controale la benzinăriile dezafectate

noutati galati

Explozia care a avut loc pe data de 9 decembrie 2019, la o fostă stație de combustibili, de pe strada Frunzei, a determinat autoritățile să identifice toate benzinariile dezafectate din județ, pentru a se evita o altă deflagrație. Astfel, la cererea prefectului județului Galați, Gabriel Avrămescu, a fost instituită o comisie, din care au făcut parte inspectori de la Garda de Mediu, angajati ai I.S.U., reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții și ANAF. În urma verificărilor au fost identificate, la nivelul județului, 21 de stații de carburant care nefuncționale, trei dintre acestea fiind în municipiul Galați. Toate au primit planuri de măsuri pentru punerea în siguranță, nefiind însă aplicate și sancțiuni. Situația a fost explicată de către Marian Mocanu, comisarul șef al Gărzii de Mediu. Din cele trei stații de carburant, identificate pe raza municipiului Galați, doar una a luat toate măsurile necesare încă de la închidere. Doar în cazul a șase dintre societățile care au deținut benzinării au fost finalizate documentele. La alte trei societăți încă se încearcă identificarea proprietarilor, iar alte 12 societăți sunt încă așteptate la Garda de Mediu pentru completarea documentației cerute. Deși nu s-au dat sancțiuni, comsiarul șef al Gărzii de Mediu recunoaște că la oricare dintre aceste foste benzinării se poate produce o deflagrație dacă se lucrează cu foc deschis. Daca în termen de 60 de zile, reprezentanții societăților la care au fost găsite deficiențe nu iau masurile impuse la primul control, atunci sancțiunile pot varia între 50.000 și 100.000 de lei. Există încă multă incertitudine după explozia de pe strada Frunzei și asta pentru că autoritățile nu pot da prea multe amănunte despre cine se face vinovat pentru că exista pe rol o anchetă penală. Autoritățile de mediu dau însă asigurări că nu mai există nici un pericol acolo și asta pentru că toate bazinele au fost curățate. Mai mult, acestea vor fi scoase din subteran și  va fi făcută o expertiză a teresamentului, care a fost afectat în urma exploziei. Așadar, la finalul lunii martie, autoritățile de mediu vor relua controalele la toate cele 21 de stații de carburanți identificate ca fiind închise pe raza județului și vor lua și măsuri dacă nu au fost respectate indicațiile primite în urma primului control.

Postări asemănătoare

Trei mașini în flăcări, noaptea trecută

Maria Vlad Romaniţă

Pestă porcină africană la Bălășești

Maria Vlad Romaniţă

(VIDEO) Un urmărit internațional a fost depistat în timpul unei razii

Maria Vlad Romaniţă