Reperul
Social

Controale la cabinetele medicilor de familie

Mai multe echipe din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Galați au verificat cabinetele medicilor de familie din județul Galați, care au contract cu C.J.A.S. Acțiunea a vizat 26 de cabinete ale medicilor de familie, majoritatea cu program de la orele 7.00 sau 8.00, distribuite în 23 de comune. Cele 6 echipe de control și-au desfășurat activitatea simultan și au constatat absența a 5 medici, motiv pentru care au fost aplicate prevederile contractuale. Sancțiunile au fost aplicate medicilor din Valea Mărului, Fundeni, Drăgușeni și Scânteiești.

”Aceste controale au avut ca scop prevenirea îngrădirii accesului populației la serviciile medicale și sancționarea absențelor medicilor de familie. Acțiunea vine în urma sesizărilor din partea cetațenilor sau a reprezentanților comunităților locale. Am remarcat faptul că cetățenii sunt foarte acuzatori în mediul online, în ceea ce privește prezența la cabinet a medicilor de familie, însă puține sunt cazurile în care putem identifica furnizorul de servicii medicale. În aceste situații, îi invit să ne aducă la cunoștință nemulțumirile în mod oficial, printr-o sesizare pe care o pot depune la sediul Casei de Asigurări de Sănătate Galați sau pe e-mail, la adresa control.casgl@casan.ro. Chiar și la acest control, în activitatea desfășurată pe teren, colegii s-au lovit de refuzul colaborării populației sau a unor reprezentanți ai autorităților locale, motiv pentru care semnarea documentelor întocmite s-a realizat cu dificultate. Am avut numeroase discuții cu medici de familie care dezaprobă această atitudine a colegilor dânșilor și cu toții am fost de acord că este afectată imaginea breslei și a celor care sunt dedicați pacienților. Totodată doresc să informez populația că odată cu instituirea stării de alertă, medicii de familie pot oferi servicii și la distanță, prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță. Aceste servicii au fost introduse ca urmare a modificării Legii privind reforma în domeniul sănătății”, a declarat directorul general al CAS Galați, George Toderașc.

Postări asemănătoare

Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului, lansat în dezbatere

Reperul

A intrat în vigoare legea care îi obligă pe comercianți să aibă POS

Reperul

Forum de dezbatere internațională pentru cercetători din domeniul tehnologiilor avansate din construcțiile de mașini la Universitatea ”Dunărea de Jos”

Reperul