Reperul
Social

Controale la unitățile sanitare din Galați

În perioada 2019-2020 inspectorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții acestei instituții, conform Regulamentului de planificare, organizare, pregătire și desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgență, aprobat cu O.M.A.I. nr. 89/2013, au executat 31 controale la unități sanitare din județul Galați după cum urmează: 2 controale la Spitale clinice județene, 6 controale la Spitale clinice municipale, 1 control la Spital clinic orășenesc, 1 control la o Policlinică, 20 controale la Centre medicale și un control la Centrul de transfuzii sânge.

Pe parcursul celor 36 controale executate, inspectorii au constatat 114 nereguli dintre care 34 au fost remediate în timpul controalelor, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 13500 lei și 77 avertismente.

Principalele nereguli constatate se referă la lipsa autorizației de securitate la incendiu, neasigurarea condițiilor privind limitarea și propagarea focului și fumului în interiorul construcțiilor, funcționarea defectuoasă a instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor, nefuncționarea instalațiilor de hidranți interiori/exteriori, neasigurarea mentenanței instalațiilor de stingere a incendiilor, neasigurarea verificării periodice a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare), funcționarea parțială a corpurilor de iluminat aferente instalației de iluminat pentru evacuare, neasigurarea condițiilor de evacuare în caz de situații de urgență și neasigurare accesului autospecialelor de intervenție la unele corpuri de clădire. Menționăm că în urma controalelor au fost întocmite planuri de măsuri iar unele nereguli constatate au fost remediate până în momentul actual.

Totodată, pentru pregătirea personalului unităților sanitare și pentru prevenirea situațiilor de urgență, în timpul controalelor, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Galați au  desfășurat 51 activități de informare preventivă, la care au participat 714 persoane, și 21 exerciții de evacuare, la care au participat 363 persoane.


Obiective care nu dețin autorizația de securitate la incendiu:

– Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” Galați – două clădiri în proces de modernizare, pentru care există aviz de securitate la incendiu, obținerea autorizației de securitate la incendiu se impune după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor.

– Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați – s-au făcut lucrări de investiții pentru care există există aviz de securitate la incendiu, obținerea autorizației de securitate la incendiu se impune după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor.

– Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galați – două clădiri în proces de modernizare, în curs de autorizare .

– Unitatea medico-sanitară Gănești. functioneaza fară autorizatie de securitate la incendiu, urmare a lucrărilor de amenajări și modificări constructive.

-Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci. a obținuținut două avize de de securitate la incendiu pentru extindere două corpuri , nu s-a finalizat procedura de obținere a autorizației de securitate la incendiu.

– Hiperclinica „Medlife” Galați. functioneaza fară autorizatie de securitate la incendiu, urmare a schimbării de destinație a clădirilor.

-S.C. Expert-Med SRL functioneaza fară autorizatie de securitate la incendiu, urmare a schimbării de destinație a clădirilor.

– Clinica „Sanavita” functioneaza fară autorizatie de securitate la incendiu, urmare a schimbării de destinație a clădirilor.

Menționăm că, pentru unitățile sanitare puse în funcțiune înainte de intrarea in vigoare a legii, 307 /2006 (republicată) privind apărarea împotriva incendiilor, art. 30 alin 1și 2, la care ulterior nu s-au adus modificări constructive (amenajări sau modernizări) sau schimbări de destinație până în prezent, nu este necesară solicitarea și obținerea autorizației de securitate la incendiu.

Postări asemănătoare

Focar de pestă porcină africană descoperit și în municipiul Brăila

Reperul

Microcentralele de cartier sunt gata, dar la blocuri au apărut deja avariile

Reperul

O profesoară și-a făcut cadou de ziua ei șansă de a salva vieți

Maria Vlad Romaniţă