Reperul
Eveniment Galati

Copil accidentat de o ambulanță

O fetiță de 9 ani a ajuns la spital după ce a fost accidentată de o ambulanță. Copila traversa strada pe trecerea de pietoni.

„Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați s-a stabilit că un bărbat, cu vârsta de 44 de ani, din municipiul Galați, angajat în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Galați, în timp ce conducea o autospecială din cadrul instituției menționată, pe strada 1 Decembrie 1918, având direcția de deplasare dinspre strada Podul Înalt către strada Aurel Vlaicu, la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de deplasare la intersecția cu cea din urmă stradă menționată, când a pătruns pe aceasta ar fi surprins și accidentat o fetiță, cu vârsta de 9 ani, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal, aflat în zona respectivă.

Minora a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate. La testarea alcoolscop a conducătorului auto, rezultatul a fost negativ, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, informează I.P.J. Galați.

 

 

Postări asemănătoare

Reținut după ce a luat în spațiu, contracost, aproape 1.500 de cetățeni moldoveni

Maria Vlad Romaniţă

Octogenară violată de un consătean

Maria Vlad Romaniţă

Anchetă în cazul morții unui om al străzii

Maria Vlad Romaniţă