Reperul
Braila Eveniment

Copilă agresată sexual de unchi

O fetiță de 6 ani a trăit timp de trei luni un coșmar. Unchiul ei a agresat-o sexual din decembrie anul trecut și până anul acesta în luna martie. Fapta individului de 39 de ani a ieșit abia acum la lumină. Copila a ajuns la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, iar inspectorii au sesizat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul de Investigații Criminale.

”Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2022 – martie 2023, un bărbat, de 39 de ani, din Brăila, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în repetate rânduri, profitând de imposibilitatea minorei de a-și exprima consimțământul și de faptul că se afla în îngrijirea sa, ar fi exercitat diferite acte de natură sexuală asupra acesteia. În urma probatoriului administrat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, la data de 10 aprilie a.c., polițiștii l-au reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore pe bărbatul în cauză. La data de 11 aprilie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de bărbat, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila”, informează I.P.J. Brăila.

Postări asemănătoare

Prins în timp ce încerca să vândă bijuterii false

Maria Vlad Romaniţă

Află cum poți obține cardul european de sănătate

Reperul

VIDEO Spitalul de Copii din Galați a fost dotat cu echipament medical pentru depistarea SARS COV 2

Maria Vlad Romaniţă