Reperul
Administratie Eveniment

Daniel Țuchel, fostul primar al Tecuciului, a fost trimis în judecată de procurorii DNA

* Daniel Țuchel este acuzat de procurorii anticorupție de fraude cu fonduri europene *

Fostul primar al Tecuciului, Daniel Țuchel a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru fraude cu fonduri europene. Alături de Țuchel au fost trimiși în judecată și cei care i-au fost viceprimar și, respectiv, secretar al municipiului.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

ŢUCHEL GERHARDT DANIEL, la data faptei primar al municipiul Tecuci, județul Galați, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,

RADOVEI DĂNUŢ PETRICĂ și MITRUŢ NARCIZA, la data faptelor viceprimar, respectiv secretar al municipiului Tecuci, județul Galați, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, inculpatul Ţuchel Gerhardt Daniel, primar al municipiului Tecuci, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați, a depus cu rea-credință la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și incomplete în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă.

O parte din documentele false depuse la A.P.I.A., printre care și o hotărâre de Consiliu Local, au fost emise și semnate de ceilalți doi inculpați.

Prin aceste demersuri, primăria municipiului Tecuci a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 155.838 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Radovei Dănuţ Petrică și Mitruţ Narciza.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, a comunicat DNA.

Sursa foto: ProTecuci

Postări asemănătoare

Sute de cartușe descoperite în mașina unui ucrainean

Maria Vlad Romaniţă

Prinși, în direct, la furat vite

Maria Vlad Romaniţă

O mașină de poliție a ars în fața postului din Cuza Vodă, iar un autoturism a fost incendiat în Galați