Reperul
Cultural Eveniment

De la taste la tastatură

Muzeul de Istorie „Paul Păltăneaˮ Galați, în parteneriat cu Muzeul de Istorie „Teodor Cincuˮ Tecuci, Muzeul „Vasile Pârvanˮ Bârlad, Muzeul Municipal „Regina Mariaˮ Iași și Muzeul Vrancei vernisează joi 03.06.2021, ora 14.00, expoziția temporară „De la taste la tastaturăˮ.

„În secolul al XXI-lea în care cu toți tindem să ne achiziționăm gadget-uri în funcție de cât de repede și de bine își fac treaba, cred că merită să ne rezervăm, poate o oră, pentru a redescoperi din farmecul vintage al mașinilor de scris care au revoluționat universul comunicațiilor. Expoziția temporară De la taste la tastatură este dedicată «Zilei mașinii de scris» (23 iunie) și prezintă publicului un scurt istoric al mașinilor de scris pe parcursul secolului al XX-lea, dar și înlocuirea treptată a acestora cu calculatoarele. Cele mai cunoscute mărci de mașini de scris au fost următoarele: E. Remington and Sons, Underwood Typewriter Company, Adler Typewriter Company, Imperial Typewriter Company, Olivetti, Royal Typewriter Company, Smith Corona și Olympia Werke. Multe dintre acestea pot fi admirate și-n cadrul expoziției care va fi vernisată joi, 3 iunie, 2021. Pe lângă cele 28 de exponate, am pregătit pentru public și un spațiu interactiv, unde vizitatorii vor putea analiza atât o mașină de scris mecanică, dar și una electrică”, a declarat Valentin Bodea, muzeograf la Muzeul de Istorie ”Paul Păltănea Galați.

Vernisajul expoziției „De la taste la tastaturăˮ va avea loc joi, 03.06.2021, la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, Secția Lapidarium (lângă Biserica Greacă), strada Maior Iancu Fotea, nr. 2 bis.

Postări asemănătoare

Alexa Visarion își lansează volumul „CEALALTĂ SCENĂ” la Galați, la împlinirea a 50 de ani de activitate artistică

Reperul

„Angajare de clovn(i)”, un spectacol al studenților Facultății de Arte

Reperul

Ministrul Culturii promite sprijin pentru reabiltarea clădirii fostului CEC din Brăila

Reperul