Reperul
Social

De marți începe administrarea celei de-a treia doze anticoronavirus

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a stabilit, “pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager”.

A treia doză va fi accesibilă tuturor celor care s-au vaccinat cu cel puțin o jumătate de an în urmă, dar este ferm recomandată:
– persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare;
-persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.
E important de subliniat faptul că doza de rapel se face numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, a treia doză pentru persoanele vaccinate cu Astra Zeneca se va face cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer & BioNTech sau Moderna.

Ținând cont de faptul că imunizarea cu vaccinul dezvoltat de Johnson & Johnson (o singură doză) a început în luna mai, cei imunizați astfel nu au nevoie, în acest moment, de o doză de rapel. CNCAV spune că detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

“Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică județene/ a municipiului București”, mai scrie în comunicatul CNCAV.

Cei ce vor primi și doza de rapel vor primi adeverințe de vaccinare, în care va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze făcute.

Postări asemănătoare

Record: Peste 1.000 de oameni la Măcin Mountain Fun, dintre care 400 din Galaţi

Echipamente IT pentru copii

Reperul

Frigul mai face o victimă la Galați

Maria Vlad Romaniţă