Reperul
Social

Deficit de personal la Serviciul de Ambulanță Galați

Cele mai multe solicitări la Ambulanța Galați sunt pentru cazuri sociale. Acesta este și motivul pentru care, de multe ori, Serviciul este sufocat de apeluri care nu constituie urgență. Cu cât aceste probleme sociale apar mai des, cu atât este nevoie de cât mai mulți doctori și asistenți medicali.   

”Am avut un ajutor în perioada pandemiei, când am fost suplimentați cu 19 posturi, iar anul acesta, în primăvară, acestea s-au permanentizat. S-a dat examen și cei mai mulți au rămas pe post, dar de la 1 iulie au fost blocate posturile și deja începem să pierdem. Sunt situații independente de voința noastră. Este deficit de personal raportat la numărul de solicitări, din care multe dintre ele nu ar trebui să vină pentru că sunt mai mult sociale decât medicale. Ce să facem? Trebuie să le rezolvăm pe toate. Atâta vreme cât există solicitări multe, avem nevoie de personal mai mult. Restricțiile bugetare nu permit asta și apare o continuă luptă să putem rezolva, cu resursele pe care le avem, problemele care apar”, a declarat la Reperul TV dr. Mihai Polinschi, directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Galați. 

În ceea ce privește parcul auto, nu sunt vești că autospecialele vor fi înlocuite prea curând.

Sunt promisiuni că ni se va reînnoi parcul auto, dar lucrurile au stagnat din cauza evenimentelor din jurul nostru și sperăm că se vor urni. Și noi suntem ca și societatea pe care o deservim. Avem problemele noastre, lipsurile noastre, nevoile noastre și sperăm să fie mai bine. La ora actuală, lucrurile sunt staționare”, a mai adăugat la Reperul TV, dr. Mihai Polinschi.

Postări asemănătoare

38 de ucraineni prinși muncind la negru în șantierul naval din Galați

Maria Vlad Romaniţă

Pompierii vă sfătuiesc: Renunțați la improvizații și verificați instalațiile de încălzire!

Maria Vlad Romaniţă

OMS cere introducerea testelor Covid în școli

Reperul