În ședința de Guvern de astăzi, 24.09.2024, a fost adoptată măsura care vine în sprijinul persoanelor afectate de inundațiilor care au afectat 28 localități din județul Galați. Prin această măsură, care vine în sprijinul celor 28.532 pacienți cronici aflați în zonele sinistrate ale județului Galați, se aplică o derogare de la prevederile generale ale Contractului-cadru, în sensul că persoanele afectate de aceste situații pot beneficia o singură dată de o altă prescripție medicală pentru perioada acoperită de ultima rețetă eliberată de medicul prescriptor. În acest mod, se asigură continuitatea tratamentului bolnavilor cu afecțiuni cronice, dacă situația de urgență a produs distrugerea prescripțiilor medicale sau a medicamentelor ridicate de pacienți din farmacie.
postarea anterioară
postarea următoare
Reperul
Reperul este prima platforma online de stiri care iti aduce in prim plan Realitatea din Galati si Braila.