Reperul
Eveniment

Doi bătrâni au scăpat de un tâlhar după ce i-au promis că îi oferă bani a doua zi, după ce îi scot de pe card

* Tâlharul a fost reținut de polițiști și prezentat instanței, care a dispus arestarea sa preventivă *

Un bărbat de 48 ani, din comuna gălățeană Vlădești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la furt calificat și tentativă la tâlhărie calificată, a fost reținut de polițiștii din Tg. Bujor și apoi arestat după ce „s-a înțeles” cu victimele sale să revină în ziua următoare, când acestea vor fi scos banii de pe card.

„Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea unei consătence de 76 ani, cu scopul de a obține de la aceasta bani, prin amenințări și acte de violență. Întrucât toate căile de acces în locuință erau asigurate, persoana bănuită ar fi renunțat la comiterea acestei fapte și ar fi intrat într-un alt imobil, de peste drum, unde, folosind un băț, i-ar fi amenințat cu moartea pe proprietari, un bărbat de 68 ani și o femeie de 61 ani, solicitându-le toți banii din casă. Cei doi ar fi reușit să scape de agresor, convingându-l că au banii pe card și promițându-i că îi va primi a doua zi”, a precizat cms. șef Gabriela Costin, de la IPJ Galați.

Bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Postări asemănătoare

Femeie rănită într-un accident rutier

Maria Vlad Romaniţă

(VIDEO) Șobolan mort găsit într-o patiserie din Galați

Reperul

Doi militari români ai Batalionului din Galați au fost răniți în Afganistan

slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/
marketfather.org marketcerutu.org slot gacor situs toto situs togel situs toto prediksi hk
rimbatoto situs togel situs togel rimbatoto rimbatoto toto slot situs slot situs togel situs slot
slot gacor slot gacor bandar togel syair cambodia bandar togel rtp slot data macau situs toto slot gacor situs toto slot gacor slot gacor
lattemelive.coffee tiffindivine.org slot gacor slot gacor slot gacor toto slot
prediksi hk jualbet jualbet jualbet jualbet jualbet situs toto
bento4d rtp slot gacor bento4d situs toto bento4d data pengeluaran hk