* Vizați de ancheta Parchetului sunt doi polițiști * Dacă vor fi găsiți vinovați de comiterea faptei de negliență în serviciu, ei riscă inclusiv pedepse cu închisoarea *
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați instrumentează un dosar penal legat de comiterea faptei de neglijență în serviciu, în legatură cu evadarea ce a avut loc în ianuarie, când Stănică Busuioc, un urmărit internațional de către autoritățile austriece, a evadat pe geamul băii Poliției. Bărbatul fusese adus la sediu având calitatea de urmărit, a spus că îi este rău și i-a fost permis să meargă la baie fără a fi supravegheat corespunzător.
„În acest caz s-a început la acel moment o anchetă internă disciplinară, dar după sesizarea procurorilor această anchetă s-a suspendat până la finalizarea dosarului penal privind comiterea faptei de neglijență în serviciu, instrumenatat de către procurori”, a explicat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Vizați de anchetă sunt doi polițiști. Dacă procurorii îi vor trimite în judecată considerând că s-au făcut vinovați de comiterea faptei de negliență în serviciu, se poate ajunge și la pedepse cu închisoarea.
Bărbatul de la care a pornit totul a fost prins a doua zi după evadare, în localitatea brăileană Gemenele.
Citește și:
Evadat din sediul Poliției gălățene
UPDATE: Bărbatul evadat din sediul Poliției gălățene a fost dus în fața instanței