Reperul
Eveniment Galati

Drona descoperită în apropiere de Vama Giurgiulești este de proveniență rusească

Echipa de specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne acționează în zona din proximitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești, județul Galați, unde au fost semnalate, ieri, fragmente de dronă. Drona avea încărcătură activă.

„Zona se află la aproximativ 500 de metri de frontiera cu Republica Moldova, într-un spațiu extravilan, nefiind afectate elemente de infrastructură. Din expertizările efectuate de investigatori, a rezultat că fragmentele provin de la un aparat de zbor fără pilot de proveniență rusească.

Pe baza procedurilor de expertiză și analiză efectuate, a fost identificată prezența la bordul aparatului de zbor a unei încărcături de luptă active, care urmează a fi detonată controlat la fața locului, pentru eliminarea oricărei stări de pericol la adresa populației locale, operația fiind în curs de desfășurare la ora transmiterii comunicatului. Efectivele MAI au luat, în acest sens, toate măsurile de protecție cerute de o asemenea situație, prin instituirea unui perimetru de siguranță corespunzător, prin delimitarea zonei afectate, stabilirea de puncte de acces restricționat, astfel încât să nu se permită accesul persoanelor neautorizate în zonele respective. Aceste măsuri vor fi menținute până la finalizarea evaluării și intervenției specializate.

În vederea protejării vieții cetățenilor,  persoanele civile din zonă au fost informate despre pericolele existente, cu recomandarea fermă de a se menține la distanță de zona afectată. De asemenea, polițiștii și jandarmii vor intensifica patrularea în zonă pentru a preveni accesul neautorizat, până la momentul în care nu vor mai exista riscuri pentru siguranța publică.

Rugăm cetățenii să respecte recomandările autorităților și să rămână la distanță de zonele izolate până la finalizarea procesului de securizare”, se arată într-un comunicat MApN.

Postări asemănătoare

Spargere la Consiliul Județean Galați

Maria Vlad Romaniţă

Mașină în flăcări

Maria Vlad Romaniţă

Incendiul din Zona Liberă a fost stins în această seară

Maria Vlad Romaniţă
slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/
marketfather.org marketcerutu.org slot gacor situs toto situs togel situs toto prediksi hk
rimbatoto situs togel situs togel rimbatoto rimbatoto toto slot situs slot situs togel situs slot
bandar togel situs toto prediksi hk data macau toto slot cerutu4d live draw macau situs toto lattemelive.coffee sangkarbet cerutu4d
idikotasurabaya.org idikotamagelang.org idikotapekalongan.org idikotasalatiga.org idikotabanjarbaru.org idikotatarakan.org idikotametro.org idikotadumai.org idikotajayapura.org
toto macau data hk syair sydney slot gacor live draw sydney rtp slot
bento4d rtp live situs togel bento4d bento4d data pengeluaran hk
rtp slot gacor
sangkarbet sangkarbet sangkarbet sangkarbet sangkarbet syair sdy
rtp slot gacor
slot thailand prediksi hk rtp slot rtp slot rtp slot
pafikotasari.org pafikotamaritim.org paficandiborobudur.org pafikotaprabu.org pafikotaplmbg.org cerutubaik.org cerutugacor.org jmslot.org
rtp slot idikotamagelang.org idikotapekalongan.org idikotasalatiga.org idikotabanjarbaru.org idikotatarakan.org idikotametro.org idikotadumai.org idikotajayapura.org sangkarbet