Reperul
Administratie Galati

E oficial! Gabriel Panaitescu este noul prefect al Galațiului

Astăzi a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea privind numirea lui Gabriel Aurel Panaitescu în funcția de prefect al județului Galați. Începând cu data de 4 martie 2021, Panaitescu își va exercita funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Acesta îl înlocuiește pe Eugen Hristache, cel care a ocupat fotoliul de prefect mai puțin de un an.

”Închei aici mandatul de prefect al județului Galați, mandat marcat de o perioadă extrem de dificilă, cu foarte multe provocări, în care am reușit să pun umărul la gestionarea crizei sanitare. Încă de la începutul mandatului, am promis să îmi desfășor activitatea în interesul gălățenilor, tocmai de aceea am tratat fiecare problemă cu extrem de multă seriozitate.

Am avut norocul să lucrez cu o echipă de profesioniști, fie că vorbim de angajații Instituției Prefectului, de șefii structurilor MAI, de conducerile instituțiilor publice aflate în coordonare, de managerii de spitale, de cadrele medicale sau de reprezentanții societății civile. Împreună am luat decizii, multe dintre ele dificile, mai ales că vizau restricții impuse de pandemie, am lucrat contra-cronometru, atunci când a fost vorba despre situații de urgență, am menținut permanent legătura cu autoritățile locale, totul pentru binele cetățenilor județului. Nu a fost ușor, dar cred că am reușit să trecem prin această luptă doar pentru că am învățat să lucrăm împreună. Vă mulțumesc tuturor și recunosc că a fost o onoare să lucrez alături de dumneavoastră”, a scris pe contul de Facebook, fostul prefect.

Postări asemănătoare

(VIDEO) Meciul declarațiilor dintre președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac și prefectul județului, Cătălin Boboc – mutat din online în sala de ședințe

Reperul

A fost aprobat bugetul județului Galați pentru anul 2019

Reperul

A fost aprobată documentația tehnică pentru Drumul de Centură

Reperul