Reperul
Economic

Educația financiară ar putea fi introdusă în școli

Proiectul de lege trebuie să treacă atât de deputați, cât și de senatori pentru a se putea aplica. Momentan, acesta a primit un raport de adoptare la comisiile deputaților și urmează să fie votat în plen, după care va fi trimis senatorilor.
„Inițiativa legislativă are drept scop introducerea educației financiare în învățământul preuniversitar, alături de educația antreprenorială. Introducerea educației antreprenoriale în școli reprezintă un aspect de natură a încuraja spiritul antreprenorial de la vârste cât mai fragede.

Stimularea educației antreprenoriale este o prioritate peste tot în lume, iar România se aliniază astfel trendului global. Totuși, trebuie să recunoaștem că nu toți absolvenții vor deveni antreprenori, însă toți vor avea nevoie de cunoștințe de bază cu privire la gestionarea unui buget propriu”, scriu inițiatorii proiectului.

Pentru a fi aplicat, proiectul trebuie să treacă de Parlament și de șeful statului și să fie publicat în Monitorul Oficial.

Postări asemănătoare

Nu mai sunt acceptate dosare noi în programul ce permite instalarea de panouri fotovoltaice cu bani de la stat

Reperul

Combinatul Siderurgic vrea să angajeze peste 200 de ucenici

Reperul

Crește valoarea burselor de performanţă

Reperul