Reperul
Cultural Literatura

Eveniment cultural la Galați

O carte care se adresează directorilor de școală și profesorilor din întreaga lume și care cuprinde sfaturi, idei și propuneri de abordări în activitatea liderilor educaționali a fost lansată recent și la Galați. Este vorba despre ”Top Class – Leadershipul & managementul școlar finlandez”, scrisă de Ari Pokka. Prezent la Galați împreună cu Elena Lotrean, fondatorul Școlii finlandeze ”Eri” din Sibiu, cele două ”ancore” ale sistemului educațional finlandez au participat la emisiunea Interviurile Reperul TV. De data aceasta, emisiunea a fost moderată de profesorul Doru Căstăian, cel care a tradus cartea lui Ari Pokka în limba română. Interviul s-a transformat într-un dialog, în care sistemul educațional a fost principalul subiect.

”Cred că este o carte pentru toţi educatorii pentru că, într-adevăr, este scrisă prin ochii unui director, dar este până la urmă despre cum punem în practică toate aceste lucruri împreună cu profesorii, elevii şi cu alte părţi implicate în educaţie. Modul în care privim educaţia în Finlanda în acest moment pleacă de la ideea că şcoala este mult mai mult decât o clădire unde se adună elevii, este mai degrabă un tip de comunitate deschisă de învăţare. Poate că aşa devine evident cât de importantă e ideea că avem încredere unii în alţii atât de mult. Aşa că autorităţile locale, directorul şcolii, profesorii, fiecare încearcă să facă tot ce poate în aria lui de expertiză. Suntem o ţară mică şi pot spune că în Finlada ne cunoaştem aproape cu toţii la un anumit nivel, dar de asemenea cred că este foarte important faptul că cele mai multe şcoli fac lucrurile diferit, nu urmează în acelaşi fel acelaşi curriculum şi aşa se face că au nevoie de sprijinul autorităţilor locale. Chiar şi în Helsinki, la nivel de minister, se primeşte ajutor. Şi de aceea, am crea un astfel de sistem în care oamenii nu se tem unii de alţii şi nu se tem să facă lucrurile în mod diferit sau chiar să greşească pentru că greşelile reprezintă ele însele experienţe de învăţare. Şi astfel obţinem acel sentiment special care este foarte important, că avem o slujbă foarte valoroasă. Iar această carte vorbeşte foarte mult despre valori, pentru că acesta este punctul de plecare în educaţia finlandeză. De câte ori începem să facem ceva, să creăm ceva nou, vorbi mai întâi despre valorile sociletăţii, despre valorile umane, poate despre cele generale, despre felul în care ele există în lume şi, pornind din acest punct, încercăm să realizăm care sunt valorile noastre cardinale, iar asta dă caracterul special al educaţiei finlandeze. Le-aş recomada cartea în primul rând celr care îşi doresc să fie directori, profesorilor care poate vor să facă ceva diferit, noilor generaţii de profesori români care vor dori poate să facă anumite schimbări, dar şi celor din administraţie şi la nivel guvernmental şi să-i invit să se gândească dacă pot prelua ceva din ea”, a subliniat Ari Pokka la Reperul TV.

Elena Lotrean, consul onorific la Consulatul Finlandei din Sibiu și fondatorul Școlii finlandeze ”Eri” din Sibiu, a subliniat, în cadrul aceleiași emisiuni, valorile pe care ar trebui să le aibă sistemul educațional din România.

”Să nu uităm că termenul „disciplină” provine de la „discipol”, cel care învaţă urmând pe cineva. De aceea disciplina înseamnă, de fapt, să-ţi urmezi procesul de învăţare. Nu este vorba de cineva care să îţi atragă atenţia de fiecare dată când greşeşti sau care să te oblige să faci anumite lucuri. E vorba dspre tine şi despre capacitatea ta de a te dezvolta. Şi apoi există creativitatea. Există multă creativitate şi inovare în abordarea finlandeză, de aceea cred că este un amestec perfect între cele două. (…)Cred, plecând de la ceea ce este scris în legi, că educaţia ar trebui să fie centrată pe copil, dar eu nu cred că acum lucrurile stau aşa. Acum e mai degrabă centrată pe clădiri, pe directori, pe profesori, pe familii, pe societate, pe orice doriţi, dar nu pe copil. Avem atât de multe formalităţi şi cumva reuşim să pierdem copilul pe drum. Şi nu vedem neapărat asta de câte ori luăm decizii în cadrul politicilor publice în şcoli, dar şi la nivele mai înalte, nu cred că prima persoană la care ne gândim este copilul, ci mai degrabă la ce este mai convenabil pentru noi, pentru profesori, pentru instituţie şi nu pentru copil”, a declarat în cadrul emisiunii, Elena Lotrean.

Traducerea și prefața cărții ”Top Class – Leadershipul & managementul școlar finlandez” sunt semnate de profesorul gălățean, Doru Căstăian, unul dintre cei mai cunoscuți dascăli gălățeni, recompensat cu premiul ”Merito” în anul 2018.

Postări asemănătoare

„Postapocaliptic”: Fotografii din Prîpeat, orașul distrus de explozia de la Cernobîl

Reperul

Începe Festivalul Internațional de Folclor „Doina Covurluiului”

Reperul

Festivalul Insula de la Tecuci a devenit festival național

Reperul