Reperul
Administratie Braila Economic Politic Social

EXCLUSIVITATE: CUP Dunărea le prezintă scuze brăilenilor pentru că le-a umflat facturile! VIDEO

* Directorul companiei spune că recunoaşte hotărârea judecătorească ce i-a dat câştig de cauză unui brăilean care a demonstrat în instanţă cum a fost suprataxat de CUP Dunărea *

Directorul Companiei de Utilităţi Publice Brăila, Silviu Mangiurea, le-a prezentat scuze brăilenilor, după ce un consumator din municipiul Brăila a demonstrat în instanţă faptul că facturile sale pentru apa pluvială au fost umflate de către companie cu 518 lei în decursul unui an, iar CUP a fost obligată să îi restituie clientului banii percepuţi ilegal. Mangiurea a făcut declaraţia în exclusivitate pentru Realitatea TV Galaţi-Brăila.

„Compania de Utilităţi Publice Brăila recunoaşte hotărârea judecătorească, nu o contestă, o va materializa. În schimb, îi pare foarte rău că s-a ajuns tocmai aici. Speţa putea fi rezolvată de către noua conducere într-un termen mult mai amiabil şi într-un timp mult mai scurt dacă exista un dialog. Petentul a demarat această acţiune înainte de venirea la conducere a noii echipe, astfel încât, cu părere de rău, încă o dată noi ne cerem scuze vizavi de ce s-a întâmplat şi vom căuta ca lucrurile să se rezolve în termenul cât mai scurt şi cât mai eficient”, a declarat directorul CUP Brăila pentru Realitatea TV Galaţi-Brăila.

Întrebat dacă mai sunt brăileni aflaţi în situaţia consumatorului care a fost suprataxat de CUP Brăila, Silviu Mangiurea a răspuns că nu ştie deocamdată, de aceea a demarat un recensământ al proprietăţilor consumatorilor. „Nu putem să ştim. Tocmai ca să prevenim această situaţie, conducerea companiei a luat hotărârea ca, începând de lunea care a trecut, angajaţii societăţii să meargă din poartă în poartă cu nişte formulare de tip special în care să reanalizeze situaţia suprafeţelor construite şi suprafeţei totale a gospodăriei cetăţeanului, bineînţeles sub răspunderea propriei declaraţii a cetăţeanului”, a declarat directorul CUP Brăila pentru Realitatea TV Galaţi-Brăila.

Postări asemănătoare

Amenzi de la 5.000 de lei la 7.000 de lei pentru spitalele publice care încalcă regulile privind programul de vizite

Reperul

Ajutoare de stat de câte 2.000 de euro pentru firme

Reperul

PROIECT. Stimulente financiare pentru elevii care au luat 10 la Evaluarea Națională și BAC 2021

Reperul
slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/