Pesta porcină revine în județul Galați. Un focar a fost depistat într-o exploatație agricolă situată în marginea vestică a satului Traian, comuna Braniştea.
Acest fapt a dus la reunirea Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și la elaborarea unui plan de măsuri.
„Conform prevederilor legale, s-a aplicat măsura sacrificării prin ucidere preventivă a celor opt porci din exploatație și s-a decis interzicerea ieșirii din exploatații a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor și altor obiecte susceptibile de a transmite boala și punerea sub supraveghere clinică a suinelor din localitatea Traian”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii.
Autoritățile au mai anunțat că pentru limitarea răspândirii bolii a fost interzisă organizarea de piețe sau târguri de animale și păsări pe raza localității.