Reperul
Social

Fundația ”Inimă de Copil” trimite 100 de suflete în tabere de vară

Aproape 100 de copii din Galați sau din satele și comunele din județ vor merge anul acesta pentru prima dată într-o tabără. Bucuria le este oferită de Fundația ”Inimă de Copil”, care, anual, încearcă să le ofere micuților ce provin din familii fără posibilități materiale, câteva zile de neuitat. Anna Cristian Burtea, directorul executiv al Fundației ”Inimă de Copil” a declarat la Reperul TV că în cei doi ani de pandemie nu a mai putut să trimită copiii în tabere, dar vara aceasta distracția va fi asigurată atât pentru cei care nu au fost niciodată într-o excursie, dar și pentru mulți copii ucraineni de care fundația se ocupă acum.

”Avem o locație specifică, într-o zonă submuntoasă, în care mergem în fiecare an. Sunt niște tabere foarte frumoase care lasă niște amintiri durabile în memoria copiilor, în dezvoltarea lor. Am avut copii care ne-au spus că aceasta a fost singura lor tabără, sau prima ieșire pe o distanță mai mare. Anul acesta vor fi și copii români și copii ucraineni, însoțiți de mamele lor, pentru că sunt mici și trebuie să se simtă în siguranță. Cred că va fi un prilej extraordinar de interacțiune atât între copii, cât și între mămici”, a mărturisit la Reperul TV, Anna Cristian Burtea.

Postări asemănătoare

Brăilenii se vor putea vaccina anti-Covid 19 în 15 centre de pe teritoriul județului

Reperul

O postare l-a ars la buzunare. Gălăţean amendat pentru că a jignit un poliţist pe Facebook

Maria Vlad Romaniţă

Cursuri de vară gratuite la română și matematică pentru elevii din Galați

Reperul