Reperul
Eveniment Galati

Gălățean condamnat pentru că a dat șpagă ca să primească ITP-ul pentru o rablă. Limbajul codificat al inspectorilor RAR când luau mită

Tribunalul Galați l-a condamnat, în 14 martie 2024, pe un bărbat din Galați, la un an și patru luni de închisoare cu suspendarea executării pentru dare de mită, în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu DNA.

Decizia instanței nu este definitivă, însă elementul interesant este că din sentință rezultă că la Registrul Auto Român (RAR) Bârlad a fost pus la punct un adevărat dicționar al corupției. Totul cu scopul de eluda legea și a înmatricula în România tot felul de autovehicule din categoria generică „rable”, multe dintre acestea nefiind nici măcar văzute de inspectori.

În cazul de față (desprins din cauza principală, aflată încă în faza cercetării penale), judecătorii au stabilit că pe data de 7 iulie 2020, gălățeanul i-a dat 700 de lei (echivalentul a 150 euro) unui inspector RAR de la o stație din Bârlad pentru ca acesta să ateste în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice a unui vehicul și încadrarea acestuia în normele de siguranță a circulației, protecție a mediului înconjurător și în categoria de folosință căreia îi este destinată, fără ca mașina să fie adusă la stația ITP.

Ancheta DNA a scos la iveală corupția generalizată de la stația atestată RAR din Bârlad, unde se crease o adevărată reţea prin intermediul căreia se asigurau, contra a diferite sume de bani, atestarea în mod nereal a efectuării inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor, fără ca mașinile să fie prezente în staţia ITP.

„În acest mod, membrii reţelei au pretins în mod organizat şi sistematic sume de bani, persoanele având calitatea de intermediari lăsând să se creadă că au influenţă asupra funcţionarilor publici, promiţând că vor determina pe inspectorii tehnici să ateste în mod nereal efectuarea inspecţiei tehnice fără ca vehiculele să fie efectiv prezente în cadrul staţiilor ITP”, au stabilit procurorii anticorupție.

150 de euro mită pentru fiecare mașină

Gruparea infracțională formată din inspectori RAR a activat în perioada iunie 2020-aprilie 2021, iar fiecare șofer care trecea pe la ei plătea 150 de euro pentru fiecare vehicul care nu se afla în țară ca să primească ITP-ul.

Potrivit anchetatorilor, un bărbat pe nume Ionuț Verman era liderul grupării și se ocupa de  coordonarea inspecţiilor tehnice periodice efectuate nelegal, fără prezentarea mașinilor în staţie.

Acesta impunea valoarea mitei, indicând totodată persoanele de la care urmează a fi pretinse sume de bani, precum şi persoanele pentru care activitatea se efectua gratuit, stabilind și modul în care se împărțeau banii între membrii grupării.

„I-am dat nouă bastoane”

Membrii grupului infracțional foloseau un limbaj codificat în momentul pretinderii sumelor de bani telefonic, folosind substantivul „metru”, respectiv expresia „un metru jumate”, „ doi metri”, „ 2 metri jumate”, cifrele „2 5”, sau „2”, respectiv „3”. Toate acestea reprezentau, de fapt, sume de bani în lei sau în euro, depinzând de locul unde se afla vehiculul (în țară sau în străinătate) și categoria acestuia.

Sumele de bani pentru vehiculele din afară erau pretinse în euro, fiind vorba de 150 de euro (sau „un metru jumate”), iar pentru vehiculele de mare tonaj se cereau 250 de euro (sau „doi metri jumate”). Discuțiile dintre Ionuț Verman, liderul grupării și gălățeanul R.T. au fost interceptate de către DNA, iar discuțiile dintre aceștia vorbesc de la sine.

RT: Vezi că am trimis pe unul din băieţii mei la tine…

Ionuț Verman: – Da, să se ducă acolo.

RT: – Da? Am vorbit, se duce cu un … de al meu şi plus o hârtiuţă de peste drumuri, da?

Ionuț Verman: – Da, da.

RT: – Da?

Ionuț Verman: Să se ducă acolo că îi spun lui…

RT: I-am dat nouă bastoane, pentru a mea două şi un metru jumate pentru (n.l. – neinteligibil) da? 700 de lei, 9 milioane.

Ionuț Verman: Da mă, da.

 RT: Pa! Ai grijă!

 

Postări asemănătoare

Atac în sala de jocuri

Maria Vlad Romaniţă

A murit soprana Mariana Nicolesco

Reperul

Procesiune pe străzile Galațiului

Reperul
slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/